Cele 5 greșeli care m-au învățat cum să recrutez
4/5 Regina
Regina a fost angajată ca Director vânzări. Experiența și expertiza erau extraordinare, gândire analitică iar colegii se înțelegeau foarte bine cu ea. Totuși, Regina nu răspundea la telefon clienților. Era foarte reticentă în privința activităților de vânzări. Și VP-ul Reginei era de acord că aceasta nu era pe postul potrivit. Regina a lucrat în companii mult mai mari, în care procesul de vânzare era mult mai definit și structurat. Regina nu se avânta într-o discuție, nu ”se murdărea” și asta era marea provocare.
Directorii de vânzări sunt plătiți foarte bine și nu mai era o altă poziție în companie pe care ar fi putut-o muta pe Regina și nici nu ar fi fost încântată să renunțe la postul de Director de vânzări.
Am vorbit cu Regina și am încheiat o înțelegere amiabilă prin care aceasta renunța în a mai lucra în cadrul companiei, în schimbul unei scrisori de referință și a unei amortizări financiare.
În cadrul interviului, ar fi fost bine să îi adresăm Reginei următoarea întrebare: ”Cu ce crezi că este diferit acest mediu de celelalte în care ai mai lucrat? Ce ajustări în stilul tău de a lucra ar fi nevoie să faci pentru a avea succes în această companie?”
5/5 Iris
Iris a lucrat timp de 10 săptămâni ”dureroase”. În această perioadă și-a terorizat colegii încât acestora le era teamă să vorbească cu ea. Iris a fost angajată ca și recepționeră, dar le-a spus tuturor ” de fapt sunt Office Manager”. Iris era calificată pentru job, însă obișnuia să le spună oamenilor ce să facă și a continuat cu acest obicei și la noul job.
La job-ul anterior, directorul executiv i-a spus ” eu conduc afacerea, tu conduci biroul”. Iris era rigidă, deloc flexibilă. Am fost nevoiți să renunțăm la ea în a 10-a săptămână.
La interviul cu Iris, nu s-a validat cu ea cum s-ar simți în legătură cu resposabilitățile job-ului, să răspundă la telefon, să lucreze pe același nivel cu colegii ei. Nu a fost întrebată cum s-ar simți să schimbe denumirea postului și identitatea de la Office Manager și ”mâna dreaptă a directorului” la recepționeră.
Iris s-a descurcat prost în noul ei rol. S-a simțit ca și cum ar fi renunțat la un statut înalt, în momentul în care fostul ei angajator a dat faliment.
Abilitățile de relaționare cu alți oameni sunt la fel de importante ca și cele tehnice. Fii atent la întrebări precum ” De ce acest job ar fi unul potrivit pentru tine?” sau ”Cu ce va fi diferit acest job față de altele?”.
Sursă articol:
http://www.forbes.com/sites/lizryan/2016/11/03/the-five-hiring-mistakes-that-taught-me-how-to-recruit/#1e252f313044
Postăm articole pe tema Resurselor Umane pentru că oferim:
1.Servicii de Recrutare;
2.Servicii de Administrare de Personal;
3.Servicii de Consultanţă în sistem legal.
Date contact echipaPremian: 0735 519 633 , contact@premian.ro .