Situația privind înscrierile şi plățile pentru Măsura 1 și Măsura 2

Astăzi, 31 martie 2021, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunțat reluarea plăților pe măsura 2 – granturi pentru capital de lucru, aferentă schemei de ajutor instituită prin OUG 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile.

Conform acestuia, ministerul Economiei a făcut deja primele plăți din Bugetul 2021 pentru Măsura 2, în cadrul Programului Operațional Competitivitate.

Poziția până la care au fost notificate dosarele și trimise la plată, în cazul în care au fost declarate admise, este 4.500, din 22.226 de firme înscrise pentru ajutor în această schemă, a transmis ministerul Economiei în cursul zilei de astăzi, publicând totodată și statusul firmelor aplicante pentru Măsura 1 și Măsura 2 – conform documente de mai jos.

Ordinea plăţilor se face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE), adică în ordinea în care s-au înscris potențialii beneficiari.

*Notă: Conform MEAT, „Acceptat (sau respins) de principiu în lista de așteptare” înseamnă că sunt acceptați sau respinși după procesul de evaluare, dar notificările vor fi făcute în limita finanțării europene bugetate.

Conform comunicatului oficial, miniștrii Cristian Ghinea și Claudiu Năsui au semnat ieri un act adițional prin care 209 milioane de euro au fost suplimentați pentru plata Măsurii 2. Astfel, până acum au fost alocați 474 de milioane de euro din fonduri europene pentru măsura 2 și rămân de contractat încă 291 de milioane de euro pentru încheierea măsurii.

Motivele de întârziere a plăților

Ministrul Năsui a explicat astăzi care sunt cele trei surse de întârziere a plăților, astfel:

  1. Faptul că s-a dat OUG 199/2020 de majorare cu 500 de milioane de euro fără sursă de finanțare UE.

Deocamdată, poziția până la care au fost notificate dosarele și trimise la plată, în cazul în care au fost declarate admise, este ~4.500, din 22.226 de firme înscrise pentru ajutor în această schemă. Ordinea plăților se face în ordinea numerelor de identificare din Registrul Unic Electronic (număr RUE). Adică în ordinea în care s-au înscris potențialii beneficiari.

De ce a durat atât și va mai dura? Pentru că nu avem încă banii europeni care au fost promiși anul trecut. Încă din luna ianuarie am zis acest lucru.

Inițial, măsura 2 a avut o sumă alocată prin contract de finanțare de la Uniunea Europeană de 265 de milioane de euro. Pe 19.11.2020, a fost majorată suma alocată din fonduri europene cu încă 500 de milioane de euro (prin OUG 199/2020) la 765 de milioane de euro. Problema este că nu e suficient să avem un OUG care ne promite bani europeni, ci mai avem nevoie și de finanțarea propriu-zisă de la Uniunea Europeană. Finanțarea aceea vine printr-un contract de finanțare.

Tot în luna ianuarie, ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea, a reușit să găsească cu greu o sursă de finanțare pentru cei 500 de milioane de euro lipsă. A găsit o sursă de finanțare din programul React-EU. Problema este că React-EU nu este încă programat. Ia timp până se operaționalizează. De aceea, ne-am luptat să acoperim cei 500 de milioane de euro lipsă din alte surse.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, ieri am reușit să mutăm 209 milioane de euro de pe măsura 3 pe măsura 2 ca să putem face plăți. De ce 209 milioane? Pentru că atât reprezenta supra-contractarea pentru întreaga schemă. Astfel vom ajunge cu plățile pe la ~9.000 RUE. Rămân 291 milioane euro de acoperit. Avem soluții și pentru ei. De asemenea, banii din măsura 3 rămân să fie finanțați din React-EU”, conform ministrului.

  1. Întârzierea adoptării bugetului pe 2021 până în martie.

Începând cu 1 ianuarie 2021, în lipsa unui buget, plățile s-au făcut în limita a 1/12 din bugetul anului anterior. Pentru 2020, fusese bugetat ~1/4 din plățile necesare. Deci puteam plăti în fiecare lună ~1/48 din bugetul necesar. De aceea, era extrem de important ca bugetul pe anul 2021 să apară rapid. El a intrat în vigoare pe 11 martie, adică la 3 zile după ce a fost promulgat pe 8 martie”.

  1. Întârzierea cu care a apărut ministerul economiei propriu-zis.

HG-ul de organizare a stat în transparență publică cele 30 de zile legale și a fost adoptat pe 10 martie. Problema este că publicarea HG-ului în Monitorul oficial s-a făcut abia pe 17 martie seara. Deci a mai întârziat încă 7 zile tot procesul”.

Sursa: Fonduri-Structurale.ro, Facebook Claudiu Năsui & Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Situația granturilor pentru IMM-uri: cu pași mici a mai crescut numărul solicitărilor plătite pentru măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a publicat vineri situația la 26 martie 2021 a granturilor aferente schemei de ajutor instituită prin OUG 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile.

Conform documentului transmis de MEAT:

Măsura 1 – MicrogranturiNumărSuma totală
Solicitări transmise29.250283.110.750
Solicitări neprocesate
Solicitări procesate29.250283.110.750
din care
În curs de clarificare548.395
Respinse9.64893.382.992
Admise19.597189.679.363
Contracte semnate17.335167.785.465
Solicitări plătite17.231166.778.849

Comparativ cu situația din 19 martie 2021, doar 10 noi dosare au fost admise, iar 18 noi contracte, semnate. În ceea ce privește solicitările plătite, numărul acestora a crescut cu 23.

Măsura 1 a fost deschisă în perioada 12-21 octombrie 2020.

Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucruNumărSuma totală
Solicitări transmise22.2265.246.397.727
Solicitări neprocesate2.711406.582.027
Solicitări procesate19.5154.839.815.700
din care
În curs de clarificare3930.916.774
Respinse2.737494.966.991
Admise16.7394.313.931.935
Contracte semnate3.5531.215.210.940
Solicitări plătite3.2271.124.464.316

Comparativ cu situația din data de 19 martie 2021, au fost admise doar 13 noi dosare. Numărul contractelor semnate a crescut însă cu 358, iar al solicitărilor plătite cu 140. În urma publicării în Monitorul Oficial a HG 315/2021 privind organizarea și funcționarea MEAT în data de 17 martie 2021, ministerul a transmis faptul că plățile pentru măsura 2 își vor relua circuitul normal.

Măsura 2 a fost deschisă în perioada 22-28 octombrie 2020.

Măsura 3 – Granturi pentru investițiiNumărSuma totală
Total solicitări transmise27.73615.889.215.181

Formularul de înscriere pentru măsura 3-Granturi pentru investiții a fost disponibil până vineri, 29 ianuarie 2021, ora 20:00 și a înregistrat 27.736 de solicitări, ce însumează peste 15 miliarde de lei.

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat, în cadrul unui interviu acordat economedia, faptul că se discută la nivelul coaliției ca măsura 3 să fie reluată de la zero. Apelul ar urma să se deruleze pe baza Legii 220, respectiv pe varianta modificată în Parlament a OUG 130/2020, care vizează, printre altele, o grilă de evaluare diferită și o listă extinsă de CAEN-uri eligibile.

Sursa: Fonduri-Structurale.ro

Noi modificări cu privire la taxe

Guvernul vrea să prelungească cu 3 luni scutirea de impozit specific pentru restaurante și alte firme HoReCa, în condițiile restricțiilor de funcționare actuale din domeniu, conform unui proiect de ordonanță de urgență. În schimb, statul vrea să suspende facilitățile fiscale de 1.500 de lei firmele care acordă ajutor angajaților să-și dea copiii la creșă sau grădiniță.

Propunerea de ordonanță de urgență scoasă luni în dezbatere de Ministerul Finanțelor cuprinde:

  1. prelungirea cu 90 de zile, de la 1 aprilie 2021, a scutirii de la impozitul specific, pentru restaurante și alte firme HORECA, în contextul menținerii restricțiilor privind desfășurarea activităților.
  2. prelungirea termenului pentru depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare până la data de 30 septembrie 2021 și prorogarea termenului de depunere a cererii de restructurare până la data de 31 ianuarie 2022. În prezent, termenul de notificare a organului fiscal privind intenția de restructurare expiră la 31 martie 2021, iar „efectele economice ale declarării stării de urgență și ale stării de alertă este de așteptat să continue după încetarea acestora”.
  3. prelungirea până la data de 31 ianuarie 2022 a termenului pentru care se aplică măsura privind solicitarea la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale. Prorogarea acestui termen are ca scop sprijinirea, în continuare a mediului de afaceri și a contribuabililor persoane fizice, în  contextul actual sanitar și economic dificil.
  4. prelungirea până la 30 septembrie 2021 a termenului de acordare a eșalonării la plată în formă simplificată. Termenul se referă la procedura simplificată de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru contribuabilii care au fost buni platnici până la data intrării în starea de urgență, indiferent de forma de proprietate. Înlesnirea la plată constă în eșalonarea la plată pe cel mult 12 luni a obligațiilor bugetare principale precum și pentru obligațiile fiscale accesorii aferente acestora a căror scadență/termen de plată se împlinește după data declarării stării de urgență.
  5. suspendarea aplicării creditului fiscal de 1.500 de lei pentru firmele care oferă angajaților ajutor să-și dea copiii la creșe sau grădinițe. Astfel se suspendă art. 25 alin. (4) lit. i1) – i2) din Codul fiscal, care prevedea, printre altele, că firmele care efectuează cheltuieli cu educația timpurie scad din impozitul pe profit datorat cheltuielile cu educația timpurie, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil. În cazul în care suma ar fi depășit impozitul pe profit datorat, diferența urma să fie scăzută, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate. Ministerul Finanțelor spune însă acum că aceste facilități trebuie suspendate pentru că „nu asigură reguli fiscale suficiente și neechivoce de aplicare a stimulentului fiscal reglementat pentru educația timpurie, care să conducă la stabilitate și eficiență legislativă, ceea ce impune astfel o revizuire a acestor reglementări”.
  6. clarificarea modului de distribuire a cheltuielii cu achiziția aparatelor de marcat electronice fiscale utilizate de asocierile fără personalitate juridică, respectiv deducerea costului de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale să se efectueze de către fiecare asociat din impozitul anual, proporțional cu cota de participare în asociere. În prezent, costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale se deduce din impozitul pe venit anual stabilit prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual impozabil determinat potrivit art. 118 din Codul fiscal, fără însă a exista reglementări exprese referitoare la situația în care activitatea se desfășoară în asocieri fără personalitate juridică.

Pentru a se putea aplica, proiectul de ordonanță de urgență al Finanțelor trebuie să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.  Cei interesați pot trimite la MFP sugestii și propuneri privind proiectul de OUG, la adresa e-mail: publicinfo@mfinante.gov.ro .

Sursa: Startupcafe

Situația granturilor pentru IMM-uri: Doar 2 contracte semnate și 19 solicitări plătite în decursul săptămânii trecute pe măsura 2 – capital de lucru

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a publicat vineri situația la 19 martie 2021 a granturilor aferente schemei de ajutor de stat instituită prin OUG 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, astfel :

Măsura 1 – MicrogranturiNumărSuma totală
Solicitări transmise29.250283.110.750
Solicitări neprocesate
Solicitări procesate29.250283.110.750
din care  
În curs de clarificare15145.185
Respinse9.64893.382.992
Admise19.587189.582.573
Contracte semnate17.317167.611.243
Solicitări plătite17.208166.556.232

Comparativ cu situația din 12 martie 2021, doar 4 dosare au fost admise. Referitor la contracte, 8 noi contracte au fost semnate, iar numărul solicitărilor plătite a crescut cu 15.

Măsura 1 a fost deschisă în perioada 12-21 octombrie 2020.

Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucruNumărSuma totală
Solicitări transmise22.2265.246.397.727
Solicitări neprocesate2.711406.582.027
Solicitări procesate  19.5154.839.815.700
din care  
În curs de clarificare5644.033.695
Respinse2.733493.078.805
Admise16.7264.302.703.200
Contracte semnate3.1951.116.337.987
Solicitări plătite3.0871.086.134.524

Procesarea pe măsura 2 a rămas ca în data de 12 martie 2021, nefiind procesată nicio solicitare nouă. Nici un dosar nu a mai fost admis. Contractele semnate au crescut cu 2 înregistrări, iar alte 19 solicitări au fost plătite în cursul săptămânii trecute.

Reamintim că, în urma publicării în Monitorul Oficial a HG 315/2021 privind organizarea și funcționarea MEAT în data de 17 martie 2021, ministerul a transmis faptul că plățile pentru măsura 2 își vor relua circuitul normal.

Reamintim că MEAT a confirmat pentru fonduri-structurale.ro faptul că în cadrul Măsurii 2, cheltuielile cu anunțul/comunicatul de presă sunt eligibile pentru decontare în cadrul granturilor.

Măsura 2 a fost deschisă în perioada 22-28 octombrie 2020.

Măsura 3 – Granturi pentru investițiiNumărSuma totală
Total solicitări transmise27.73615.889.215.181

Formularul de înscriere pentru măsura 3-Granturi pentru investiții a fost disponibil până vineri, 29 ianuarie 2021, ora 20:00 și a înregistrat 27.736 de solicitări, ce însumează peste 15 miliarde de lei.

La începutul săptămânii trecute, în cadrul unui interviu acordat economedia, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a precizat că se discută la nivelul coaliției ca măsura 3 să fie reluată de la zero. Apelul ar urma să se deruleze pe baza Legii 220, respectiv pe varianta modificată în Parlament a OUG 130/2020, care vizează, printre altele, o grilă de evaluare diferită și o listă extinsă de CAEN-uri eligibile.

Descarcă situația la 19 martie 2021

Sursa: Fonduri-Structurale.ro

Noi modificări la OUG 130/2020: proiect de act normativ în consultare publică

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat joi, 18 martie 2021, spre consultare publică, proiectul de OUG pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

Proiectul de act normativ are în vedere introducerea a 2 noi alineate în cadrul art. 11 pentru a se asigura finanțarea din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a tuturor aplicațiilor de finanțare aprobate.

Totodată, se reglementează posibilitatea ca MEAT să poată aduce la rambursare cheltuielile prevăzute la alin.(4¹) din facilitatea de finanțare REACT-EU, în limita alocării și conform regulilor de eligibilitate ale acesteia.

De asemenea se propune modificarea alin. (3) al art. 27 , în sensul creării premiselor extinderii  aplicabilității mecanismului deja existent pentru Măsurile 2 și 3, respectiv realocarea sumelor între cele 3 măsuri în vederea utilizării eficiente a fondurilor publice.

Descarcă documentul

Proiectul de OUG se află în consultare pe o perioadă de 10 zile calendaristice de la data lansării (n.r 18.03.2021), iar propunerile pot fi transmise pe adresa acte.normative@mfe.gov.ro sau prin formularul pus la dispoziție pe site-ul MIPE.  

Sursa: Fonduri-Structurale.ro

Planul Național de Redresare și Reziliență, prezentat în primă lectură. Care sunt componentele și alocările propuse pe fiecare dintre piloni?

În cadrul ședinței de guvern din 19 martie 2021, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a lansat propunerea Planului Național de Relansare și Reziliență, care include investiții în domenii prioritare: sănătate, educație, mediu, transport și reforme esențiale pentru modernizarea României.

Astfel, conform documentului publicat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, PNRR cuprinde 6 piloni:

  • Pilonul I – Tranziția Verde – Analiză situației actuale
  • Pilonul II – Transformarea Digitală – Analiza situației actuale
  • Pilonul III – Creștere inteligentă – Analiza situației actuale
  • Pilonul IV – Coeziune socială și teritorială – Analiza situației actuale
  • Pilonul V – Sănătate și reziliență economică, socială și instituțională
  • Pilonul VI – Politici pentru generația următoare, copii și tineri

Propuneri de componente și alocări pe fiecare dintre piloni:

Pilonul 1:

  • I.1 Sistemul național de gestionare a apei: acces la apă și canalizare, irigații, dezmlăștiniri, lucrări de combatere a eroziunii solului și intervenții active în atmosferă;
  • I.2 Împădurim România și protejăm biodiversitatea;
  • I.3 Managementul deșeurilor, colectare selectivă și economie circulară;
  • I.4 Transport feroviar și mobilitate urbană;
  • I.5 Valul renovării – Fondul pentru reabilitarea verde și seismică;
  • I.6 Energie regenerabilă și eficiență energetică
Componente Pilon 1Buget inițial de negociere (mil. euro)
I.14.000
I.21.500
I.31.300
I.45,000
I.52.200
I.61.300

Pilonul 2:

  • II.1 Cloud guvernamental și sisteme digitale interconectate în administrația publică, semnătură și identitate electronică, promovarea investițiilor cu valoare adăugată mare în TIC;
  • II.2 România Educată – Digitalizarea educației;
  • II.3 Broadband și 5G.
Componente Pilon 2Buget inițial de negociere (mil. euro)
II.12.590
II.2780
II.3650

Pilonul 3:

  • III.1 Reforma sistemului de pensii și reforme fiscale;
  • III.2 Investiții și instrumente financiare pentru sectorul privat și reforma companiilor de stat;
  • III.3 România Educată – Învățământ dual, tehnic și profesional;
  • III.4 Cercetare, Dezvoltare și Inovare;
  • III.5 Dezvoltarea infrastructurii de gaz natural în amestec cu hidrogen și alte gaze verzi;
  • III.6 România Creativă (industrii creative)
  • III.7 Transport rutier și autostrăzi
Componente Pilon 3Buget inițial de negociere (mil. euro)
III.1110
III.22.405
III.3630
III.4510
III.5600
III.677
III.74.500

Pilonul 4:

  • IV.1 Fondul de reziliență pentru localități;
  • IV.2 Fondul pentru dezvoltare comunitară în rural și zone urbane sărace;
  • IV.3 Infrastructură socială si cămine de bătrâni;
  • IV.4 România Velo – Încurajarea transportului și turismului pe bicicletă, pedestru și alte forme nemotorizate;
  • IV.5 România Atractivă.
Componente Pilon 4Buget inițial de negociere (mil. euro)
IV.14.000
IV.2400
IV.3250
IV.4120
IV.5400

Pilonul 5:

  • V.1 Fondul pentru Spitale. Creșterea accesului la Sănătate;
  • V.2. Reziliență în situații de criză;
  • V.3 România Educată – infrastructură școlară și universitară;
  • V.4 Încurajarea formalizării muncii și introducerea Venitului Minim de Incluziune;
  • V.5 Reforma administrației publice, salarizarea unitară, dialog social și creșterea eficienței justiției;
  • V.6 Fondul de reziliență a societății civile.
Componente Pilon 5Buget inițial de negociere (mil. euro)
V.13.000
V.2700
V.32.000
V.4567
V.5148
V.6100

Pilonul 6:

  • VI.1 România Educată – Programul național de reducere a abandonului școlar;
  • VI.2 Granturi pentru tineret și sport;
  • VI.3 România Educată – Programul Național pentru Creșe.
Componente Pilon 6Buget inițial de negociere (mil. euro)
VI.1636
VI.2300
VI.3370

Consultă PNRR la 19 martie 2021

Consultă prezentarea sintetică a domeniilor prioritare cu bugetele propuse și a reformelor esențiale (prezentare susținută astăzi, 19 martie, de ministrul Cristian Ghinea)

Astăzi intrăm în dezbatere publică, toată lumea va vedea programul, iar săptămâna viitoare, printr-un memorandum, vom adopta mandatul prin care va fi negociat acest program de guvernare”, a declarat premierul Florin Cîțu, la finalul ședinței de guvern din 19 martie 2021.

Context

Pentru utilizarea instrumentului de finanțare „Mecanismul de Redresare și Reziliență”, fiecare stat membru al UE trebuie să elaboreze propriul Plan de Relansare și Reziliență prin care își stabilește domeniile prioritare de investiții în scopul ieșirii din criză, relansării economice și creșterii capacității de reziliență. România se află în această etapă.

Planul de Relansare și Reziliență pe care România îl elaborează acum se constituie într-un Document Strategic ce stabilește prioritățile investiționale și reformele necesare pentru redresare și creștere sustenabilă, corelate tranziției verzi și digitale avute în vedere de Comisia Europeană.

Sursa: Fonduri-Structurale.ro, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Schema de ajutor de stat pentru finanțarea investițiilor, instituită prin HG 807/ 2014 cu modificările și completările ulterioare

Acordurile pentru finanţare în baza prezentei scheme se pot emite până la data de 31 decembrie 2023, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, în limita creditelor de angajament și creditelor bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.

  1. Companii eligibile
    Întreprinderile care pot solicita ajutor de stat în baza acestei scheme sunt întreprinderi nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate, atât IMM-uri cât şi întreprinderi mari, cu personalitate juridică, înfiinţate conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(1) Companiile eligibile sunt cele care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare, următoarele criterii de eligibilitate:
a) sunt înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) realizează o investiţie iniţială în Romania, în orice sector, cu excepţia celor prevăzute în Anexa nr. 1;
c) fac dovada viabilității proiectului de investiții și a eficienței economice a întreprinderii pe baza Planului de afaceri;
d) nu intră în categoria „întreprinderilor în dificultate”;
e) nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;
f) nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
g) nu au beneficiat de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii (proiect unic de investiții = orice investiție inițială demarată de același beneficiar sau întreprinderi asociate într-un interval de trei ani de la data inițierii lucrărilor la o altă investiție care beneficiază de ajutor în aceeaşi regiune de nivel 3 din Nomenclatorul comun al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS 3), respectiv judeţ);
h) nu au efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială pentru care se solicită ajutorul în ultimii 2 ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanțare și, la momentul înregistrării cererii oferă un angajament că nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la 2 ani după finalizarea investiției inițiale pentru care se solicită ajutorul.

(2) Întreprinderile în activitate pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei dacă îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare, criteriile de la alin. (1) precum și următoarele criterii de eligibilitate:
a) au rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât 0% în unul din ultimele 3 exercitii financiare incheiate
b) au capitaluri proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

(3) Întreprinderile nou-înfiinţate pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei dacă îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare, criteriile de la alin. (1), precum și următoarele criterii de eligibilitate:
a) au capital social subscris vărsat în condiţiile legii în valoare de minimum 100.000 lei;
b) nu aparţin unor acţionari care deţin sau au deţinut în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii de acord pentru finanţare o altă întreprindere înregistrată conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care desfăşoară sau a desfăşurat activitatea pentru care solicită finanţare.

(4) Investițiile iniţiale realizate de întreprinderi în cadrul schemei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a) să fie considerate investiții inițiale1, respectiv investiții inițiale în favoarea unei noi activități economice2 în cazul întreprinderilor mari care realizează investiţii în regiunea Bucureşti-Ilfov; b) să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum 4,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 1 milion euro;
c) să-și demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării investiției și 5 ani de la data finalizării acesteia conform planului de afaceri;
d) să demonstreze îndeplinirea efectului stimulativ al ajutorului de stat (adresarea unei cereri scrise de acordare a ajutorului de stat către Ministerul Finanţelor Publice, înainte de demararea investiției); e) să îndeplinească indicatorii cantitativi şi calitativi prevăzuți de schema de ajutor de stat;
f) să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiției și 5 ani de la data finalizării acesteia, cu posibilitatea extinderii pana la 2 ani, a perioadei menționate, doar cu aprobarea Ministerului Finanțelor Publice, la solicitarea întreprinderii, determinată exclusiv de pandemia provocată de noul coronavirus; Ajutorul de stat solicitat nu poate depăşi valoarea totală a contribuţiilor la dezvoltarea regională aferente investiției pentru care se solicită finanțarea;
g) să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin antrenarea şi a altor investiţii conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii din regiune.

2. Intensitatea ajutorului de stat

Nivelul maxim și intensitatea ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere sunt următorele:

* Regiunea: Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, cu o intensitate maximă de 50%, iar nivelui maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere este de 37,5 mil. euro

*Regiunea: Vest și Ilfov, cu o intensitate maximă de 35%, iar nivelui maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere este de 26,25 mil. euro

*Regiunea: București, cu o intensitate maximă de 10%, iar nivelui maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere este de 7,5 mil. euro

Intensitatea brută a ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere în cadrul schemei, în perioada 2022-2023, în raport cu cheltuielile eligibile, se stabilește prin hărțile regionale aprobate de Comisia Europeană pentru această perioadă

3. Cheltuieli eligibile

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:
* Achiziția de instalaţii tehnice, maşini şi echipamente noi;
* Realizarea de construcții noi;
* Închirierea construcțiilor existente (sunt eligibile cheltuielile cu chiria construcţiilor aferente investiției inițiale înregistrate pe perioada realizării planului de investiţii);
* Achiziția de active necorporale precum: brevete, licenţe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală

în următoarele condiții:

a) Valoarea maximă eligibilă a chiriei pentru construcțiile închiriate nu poate depăşi 22 lei/mp/lună, respectiv echivalentul a aproximativ 4,5 euro/mp/lună.
b) Pentru a fi considerate eligibile costurile aferente activelor necorporale nu pot depăşi 50% din costurilor totale eligibile aferente investiţiei.

c) Beneficiarul ajutorului de stat trebuie să asigure o contribuţie financiară egală cu valoarea totală a investiţiei (cheltuieli eligibile + cheltuieli neeligibile) mai puţin valoarea ajutorului de stat, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public, obţinute din surse proprii, respectiv majorare de capital subscris şi vărsat, profit reinvestit, împrumut intragrup sau credit bancar;
Toate cheltuielile care nu îndeplinesc condițiile de a fi cheltuieli eligibile sunt considerate cheltuieli neeligibile.

Sunt considerate cheltuieli neeligibile aferente construcțiilor, în cuprinsul planului de investiții:
* achiziţia, modernizarea şi reabilitarea de construcţii;
* costurile aferente chiriei care depășesc valoarea de 22 lei/mp/lună.

Totodată, în cazul activelor corporale nu sunt eligibile:
* achiziţia de mobilier şi mobilier industrial, decoraţiuni, mijloace de transport înmatriculabile, calculatoare electronice care nu fac parte din fluxul tehnologic, aparatură birotică, truse de scule, dulapuri/cărucioare cu scule, etc.,
* cheltuielile cu transportul, montajul instalaţiilor tehnice, maşinilor şi echipamentelor.

Activele corporale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate:

a) trebuie să fie exploatate exclusiv de întreprinderea beneficiară de ajutor de stat pentru atingerea obiectivelor investiţiei pentru care s-a solicitat finanţarea;
b) trebuie să fie incluse în activele întreprinderii beneficiare de ajutor de stat şi trebuie să rămână asociate investiţiei pentru care s-a acordat finanţarea pe o perioadă de minimum cinci ani de la finalizarea investiţiei;
c) să fie achiziționate în condiţii de piaţă. d) să aibă o valoare totală, fără T.V.A., de minimum 4,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 1 milion euro.

4. Modalitatea de acordare a ajutorului de stat
Ministerul Finanțelor Publice verifică și evaluează cererea de acord pentru finanțare însoțită de documentele justificative în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia la Ministerul Finanțelor Publice.
Termenul de 30 de zile lucrătoare se aplică și pentru verificarea și evaluarea informațiilor și documentelor justificative solicitate de Ministerul Finanțelor Publice, calculat de la data înregistrării acestora la Ministerul Finanțelor Publice.

Cererile de acord pentru finanțare se analizează în ordinea înregistrării la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice. În urma procesului de evaluare a cererii de acord pentru finanţare, Ministerul Finanţelor Publice transmite întreprinderilor solicitante, după caz:
a) acord pentru finanţare, dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate prevăzute de schema de ajutor de stat;
b) solicitare de informaţii şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanţare, în cazul în care:
 există neconcordanţe în informaţiile furnizate;
 documentele nu respectă condiţiile de conformitate prevăzute;
 se constată necesitatea unor documente suplimentare în vederea soluţionării cererii;
c) scrisoare de respingere a cererii de acord pentru finanţare, în cazul în care:
 cererea de acord pentru finanţare nu este însoţită de documentele prevăzute de schema de ajutor de stat;
 nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate prevăzute de prezenta hotărâre;
 întreprinderea nu respectă termenul maxim de răspuns comunicat, calculat de la data primirii solicitării de informaţii şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanţare.

Pentru mai multe detalii, scrie-ne la backoffice@premian.ro sau sună la 0735 519 633

Note:

1. investiţia în imobilizări corporale şi necorporale aflate în acelaşi perimetru, legate de înfiinţarea unei unități noi, extinderea capacităţii unei unități existente, diversificarea producției unei unități existente sau o schimbare fundamentală în procesul general de producție din cadrul unei unități existente
2. investiția în imobilizări corporale și necorporale aflate în acelaşi perimetru, legate de înfiinţarea unei unități noi sau diversificarea activităţii unei unităţi, cu condiţia ca noua activitate să nu fie identică sau similară cu activitatea desfăşurată anterior în unitatea respectivă

Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, instituită prin HG 332/ 2014

Acordurile pentru finanţare în baza prezentei scheme se pot emite până la data de 31 decembrie 2023, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat.
Bugetul maxim al schemei este de 2.700 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării.
Bugetul mediu anual al schemei este de 450 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 100 milioane euro, astfel cum va fi stabilit prin legile bugetare anuale.

  1. Companii eligibile
    Întreprinderi nou-înființate sau întreprinderi în activitate, IMM-uri sau întreprinderi mari, cu personalitate juridică, care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare, următoarele criterii de eligibilitate:
    a) sunt înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată;
    b) realizează o investiţie iniţială în Romania, în unul din domeniile de activitate eligibile;
    c) nu intră în categoria „întreprinderilor în dificultate”;
    d) nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;
    e) nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
    f) nu au beneficiat de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura activelor corporale şi necorporale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii;
    g) nu au efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială pentru care se solicită ajutorul în ultimii 2 ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanţare şi, la momentul înregistrării cererii, oferă un angajament că nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la 2 ani după finalizarea investiției inițiale pentru care se solicită ajutorul.

Criterii suplimentare prevăzute de Recomandarea (UE) 2020/1039 a Comisiei din 14 iulie 2021 atât pentru întreprinderile în activitate cât și pentru cele nou-înfiinţate:
h) nu sunt rezidente în scopuri fiscale în jurisdicțiile necooperante sau nu li se aplică legislaţia fiscală din jurisdicţiile necooperante;
i) nu sunt controlate, direct sau indirect, de acţionarii din jurisdicţiile care figurează pe lista UE a jurisdicţiilor necooperante, până la beneficiarul efectiv, aşa cum este definit la Articolul 3 punctul 6 din Directiva 2015/849;
j) nu controlează, direct sau indirect, filialele sau unităţile permanente proprii în jurisdicţiile care figurează pe lista UE a jurisdicţiilor necooperante;
k) nu deţin acţiuni la întreprinderile aflate în jurisdicţiile care figurează pe lista UE a jurisdicţiilor necooperante;
l) întreprinderile sau acţionarii acestora nu au făcut obiectul unei condamnări prin hotărâre definitivă pentru oricare dintre infracțiunile prevăzute la articolul 57 alineatul (1) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului;
m) nu au primit o hotărâre judecătorească definitivă sau o decizie administrativă finală prin care s-a stabilit că întreprinderea sau acţionarii acesteia au săvârşit o încălcare a obligațiilor sale privind plata impozitelor sau a contribuțiilor de asigurări sociale în conformitate cu legislaţia aplicabilă.


Întreprinderile în activitate trebuie să îndeplinească suplimentar și următorul criteriu de eligibilitate:
a) au capitaluri proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

Întreprinderile nou-înfiinţate trebuie să îndeplinească suplimentar și următoarele criterii de eligibilitate:
a) au capital social subscris vărsat în condiţiile legii în valoare de minimum 30.000 lei;
b) nu aparţin unor acţionari care deţin sau au deţinut în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii de acord pentru finanţare o altă întreprindere înregistrată conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 1/2005, republicată, care desfăşoară sau a desfăşurat activitatea pentru care solicită finanţare.

  1. Criterii de eligibilitate ale investițiilor
    Investițiile trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
    a) să fie considerate investiții inițiale, respectiv investiții inițiale în favoarea unei noi activități economice, în cazul întreprinderilor mari din regiunea de dezvoltare București-Ilfov;
    b) să conducă la crearea a cel puțin 100 locuri de muncă;
    c) să fie viabile şi să determine eficiența economică a întreprinderii, conform planului de afaceri;
    d) imobilizările corporale şi necorporale aferente investiţiei trebuie să fie noi.
    Observații!
     Este permisă realizarea investiţiei în mai multe locaţii.
     Demararea investiţiei va avea loc doar după depunerea Cererii de acord pentru finanţare la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice sau on-line dar nu mai târziu de 6 luni de la obținerea acordului pentru finanțare.
  2. Valoarea maximă și intensitatea ajutorului de stat
    Nivelul maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere și limita intensității maxime admisibile a ajutorului de stat este conform tabelului următor: * Regiunea: Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, cu o intensitate maximă de 50%, iar nivelui maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere este de 37,5 mil. euro *Regiunea: Vest și Ilfov, cu o intensitate maximă de 35%, iar nivelui maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere este de 26,25 mil. euro *Regiunea: București, cu o intensitate maximă de 10%, iar nivelui maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere este de 7,5 mil. euro
  3. Cheltuieli eligibile (1) Sunt considerate cheltuieli eligibile costurile salariale înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, ca urmare a creării de locuri de muncă.
    Cost salarial reprezintă valoarea totală care trebuie plătită efectiv de beneficiarul ajutorului pentru locul de muncă respectiv, cuprinzând, pentru o perioadă de timp definită, salariul brut și contribuțiile obligatorii ale angajatorului aferente salariului brut, conform reglementărilor legale în vigoare.
    Cost salarial eligibil este costul salarial cuprinzând salariul brut precum și contribuțiile obligatorii ale angajatorului aferente, conform prevederilor legale în vigoare.
    Salariu brut reprezintă suma veniturilor realizate de salariat în întreprindere înainte de reținerea contribuțiilor obligatorii ale angajatului și de impozitare.
    Locurile de muncă create direct de un proiect de investiții reprezintă locurile de muncă legate de activitatea care face obiectul investiției, inclusiv locurile de muncă create în urma unei creșteri a ratei de utilizare a capacității create de investiție, ocupate de persoane angajate în baza unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă.
    Data creării locului de muncă – data primei ocupări a postului creat în cadrul planului de creare a locurilor de muncă.
    Crearea de locuri de muncă reprezintă creșterea netă a numărului de locuri de muncă create direct de întreprinderea beneficiară de ajutor de stat, în raport cu media celor 12 luni precedente lunii în care se înregistrează cererea de acord pentru finanţare, după deducerea din numărul aparent de locuri de muncă create a locurilor de muncă desfiinţate faţă de medie.
    (2) Ajutorul de stat aferent cheltuielilor eligibile se acordă cu îndeplinirea următoarelor condiții:
    a. locurile de muncă sunt create direct de un proiect de investiţii;
    b. locurile de muncă sunt create după depunerea cererii de acord pentru finanțare și după demararea investiţiei, dar nu mai târziu de 3 ani de la data finalizării acesteia

(3) Întreprinderea are obligația de a menține fiecare loc de muncă nou-creat pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la data la care acesta a fost ocupat prima dată.
Atenție! În cazul în care un loc de muncă nu a fost ocupat pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive se consideră că locul de muncă nu a fost menținut.
(4) Întreprinderea are obligaţia de a menţine investiţia iniţială realizată pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.

Pentru mai multe detalii, scrie-ne la backoffice@premian.ro sau sună la 0735 519 633

Măsura 2: În curând plățile pentru contractele din cadrul acestei măsuri vor începe după publicarea Legii bugetului de stat în Monitorul Oficial

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a transmis astăzi, 9 martie 2021, faptul că plățile pentru contractele de ajutor de stat din cadrul Măsurii 2- Granturi pentru capital de lucru, destinată IMM-urilor, vor începe odată cu publicarea Legii bugetului de stat pe anul 2021 în Monitorul Oficial.

Președintele României, Klaus Iohannis a semnat ieri, 8 martie 2021, decretul privind promulgarea Legii bugetului de stat.

Conform comunicatului, vor fi disponibili imediat aproximativ 150 milioane de euro, iar procedura de plată durează efectiv o săptămână, până ce banii ajung la bănci, iar ele pot începe plățile către beneficiari.

Procedura

Banii trebuie să parcurgă un circuit legal până la beneficiar, astfel:

  1. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului îi primește de la Trezoreria statului;
  2. Banii sunt înaintați de către Minister trezoreriei teritoriale, care, la rândul ei, îi trimite la bancă. Simultan se trimite contractul aprobat, pentru semnare, la beneficiar.
  3. După obținerea semnăturii beneficiarului, plata se face imediat.
  4. Ordinea plăților se face în ordinea înscrierii beneficiarilor.

În cazul în care sistemul funcționează fără defecțiuni, se pot face până la 1.000 de plăți pe zi, conform MEAT.

Ministerul va propune o Ordonanță de Urgență care să grăbească plățile, fondurile pentru această măsura fiind acum alimentate din două surse, respectiv POC și React EU, se arată în anunțul de astăzi.

În cadrul Măsurii 2, suma totală de plată este de 650 de milioane de euro.

Situația granturilor aferente celor 3 măsuri de sprijin la data de 5 martie 2021 este disponibilă aici.

Sursa: Fonduri-Structurare.ro

Ministerul Economiei: Măsura 3 – blocată momentan. Lista programelor finanțate prin buget.

Parlamentul României a adoptat Legea Bugetului pe anul 2021. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului are alocat pentru acest an un buget de aproape două ori mai mare decât anul trecut, creditele bugetare aprobate totalizând 6,6 miliarde de lei.

92% din acest buget va fi folosit pentru ajutoare acordate sectorului privat, afectat de măsurile impuse de stat pentru controlul pandemiei COVID 19.Ministerul va administra anul acesta mai multe programe de ajutor pentru economie. Potrivit legii bugetului, unul dintre ele este Programul pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.


Obiectivul principal al sprijinului financiar este să asigure continuitatea activităţii operatorilor economici din sectorul turistic, structuri de cazare, structuri de alimentaţie, agenţii de turism, grav afectaţi de impactul economic al epidemiei de coronavirus prin îmbunătăţirea accesului la lichidităţi, pentru a-i ajuta să îşi continue activitatea şi să păstreze locurile de muncă. În acest sens, Programul a fost legiferat deja prin recenta OUG 10/2021, denumită generic „Ordonanța HoReCa”, prin care ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților aferente codurilor CAEN specifice turismului.

Ministerul continuă și anul acesta măsurile de ajutor din Programul de granturi pentru IMM. Pe lângă Măsura 1, care vizează microgranturile (ajutoare de stat de câte 2.000 de euro pentru microîntreprinderi), și Măsura 2, granturi pentru capital de lucru, va fi operaționalizată și Măsura 3, granturi pentru investiții, blocată momentan până la remedierea unor probleme apărute la modul de selecție a firmelor solicitante.


Obiectivul principal al acestei scheme de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului
SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.


Sinteza Programelor finanțate prin buget:

Sursa: http://www.economie.gov.ro/parlamentul-a-aprobat-bugetul-2021-92-din-bugetul-ministerului-economiei-va-fi-cheltuit-pe-masuri-de-sprijin-pentru-sectorul-privat?fbclid=IwAR38IlA8oct1numYGwBib-urXTGA3jB9tJy3308NtfqTbcmD6MZozVuTpOs